Este menţionată pentru prima dată în documentele istorice în anul 1333. Numele BOCŞA vine de la ''bogcea''- legătură, grămadă. Astăzi oraşul Bocşa este împărţit în trei sectoare: Bocşa Română, Montană şi Vasiova. Activitatea muzicală în Bocşa s-a dezvoltat cu mult timp în urmă astfel:
În anul 1870 a fost organizat, la unison, primul grup vocal al elevilor condus de înv. Petru Emil.
În anul 1875 înv. Ion Tina înfiinţează un grup coral bărbătesc pe două voci, care mai târziu este preluat de înv. Dimitrie Pruneş.
Începând cu anul 1887 a luat fiinţă la Bocşa Reuniunea de cor bărbătesc, care în anul 1903 devine Reuniunea de cântări şi muzică, dirijorul pr. Petru Vuc conduce corul după anul 1908.
Din anul 1912 la Bocşa Română formaţia corală de mai sus devine cor mixt.
Începând cu anul 1922 întâlnim la Bocşa o nouă formaţie corală numită Societatea muzicală dirijată de dr. Ghe. Vuc, iar din anul 1929 conducerea corului este preluată de Nicolae Mureşan.
Menţionăm că în anul 1928 la 1 decembrie, corul participă la Alba Iulia la sărbătoarea unui deceniu de la Marea Unire.
Înv. Cornel Pancan devine dirijorul Reuniunii de cântări şi muzică începând cu anul 1928, iar peste patru ani se înfiinţează corul Liga Tamperanţa sub conducerea aceluiaşi dirijor.
Cele două formaţii au participat la o serie de acţiuni culturale şi spectacole în toată ţara. În anul 1934 participă la Oraviţa la o emulare de coruri prezent fiind şi compozitorul Sabin Drăgoi.
Începân d cu anul 1940 cele două coruri fuzionează sub denumirea de Corul Astra, dirijorii fiind Cornel Pancan şi N. Mureşan.
După anul 1952 la conducerea grupului corului s-au succedat mai mulţi dirijori printre care amintim: ing. Petru Florei, prof. Nicolae Petrişor, teolog Ion Sauca şi alţii.
Începând cu anul 1990 se înfiinţează în Bocşa corul Liga Tineretului Ortodox sub coordonarea preotului Petru Pantiş, iar din anul 1994 corul este preluat de profesorul N. Petrişor activând cu numele Armonia.
Din anul 1997 corul este dirijat de preotul Silviu Ferciug, cor care activează astazi.
Formaţia corală Armonia din Bocşa este înscrisă în Asociaţia Naţională Corală din România şi activează pe lângă Biserica Ortodoxă Bocşa Română şi Casa de Cultură Bocşa.
Participă la o serie de festivaluri şi concerte atât în ţară cât şi în străinătate:
- Festivalul Iosif Velceanu şi Ion Românu din Reşiţa
- Festivalul Antoniu Sequens Caransebeş
- Concerte, acţiuni culturale, liturghii arhiereşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu